Mihai Chirica a împlinit un an… de chin şi groază!

Mihai Chirica a împlinit un an… de chin şi groază!

Viceprimarul cu atribuţii de primar Mihai Chirica a anunţat astăzi, mândru nevoie mare, că a împlinit un an de când este prezent pe Facebook. A postat chiar şi un text pe tema asta. Noi am crezut că o să facă vreo sindrofie ceva, ca să-i putem tăia moţul (aşa cum se obişnuieşte pe la români), însă nimic… Linişte şi pace! De fapt, fără pace, pentru că orice ar încerca Mihai Chirica să facă, lucrurile îi ies pe dos…

Prieteni din mediul virtual,

a trecut un an de zile de când am ales să fac un pas spre o mai bună comunicare, realizând acestă pagină de socializare. Interacţiunea virtuală, ştim cu toţii, are avantajul de a micşora barierele temporale şi spaţiale, motiv pentru care am hotărât să aduc mai aproape de voi preocupările mele profesionale.
Această iniţiativă are la bază dorinţa de a transparentiza activitatea mea, creând totodată posibilitatea unui schimb benefic de idei. Mesajele şi comentariile voastre au un rol important în stabilirea priorităţilor de dezvoltare ale Iașului.

Apreciez părerile voastre şi implicarea de care daţi dovadă pe acestă pagină şi cred că împreună putem creiona, pentru orașul nostru, viitorul pe care ni-l dorim”zice Chirica la împlinirea unui an pe Facebook.

Exact la o oră de la postare, existau 13 comentarii, din care o să reproducem şi noi câteva:

Covasnianu Adrian: „Apreciem acest aspect insa am aprecia mai mult daca ati si raspunde pe „aceasta pagina de socializare”. In vederea micsorarii barierelor „temporale şi spaţiale” va adresez din nou aceeasi intrebare: de ce strada Visan nu este modernizata prin asfaltare pe intreaga lungime, respectiv de la intersectia cu sos. Bucium pana la limita de u.a.t. cu Barnova. Cu alte cuvinte, pe intreaga lungime de circa 1,6 km. In HCL 165/29 mai 2015 privind indicatorii tehnico-edilitare se precizeaza clar „pana la limita intravilanului Iasi”, insa pozitia kilometrica e gresita. Atat de gresita, incat proiectul se executa din 9 martie 2016 de la 1,315 km spre Iasi. Ne puteti preciza mie si celor cateva sute de ieseni si visaneni din zona ce se intampla cu portiunea lipsa de la 1,315 pana la limita cu Barnova? E doar o eroare din Pth sau se asfalteaza doar 1,315 km? Va multumesc si asteptam un raspuns din partea dumneavoastra”.

Evelina Pricop: „Pentru o transparenta mai buna ne pui te rog o poza cu cine a semnat pentru achizitia de semafoare?”

Aleah Mimi: „Aceasta pagina nu are deloc micsorarea barierelor …..are rolul de a va anunța activitatea Dvs ,fara a tine loc si de doleanțele cetățenilor.Asta nu inseamna socializare sau comunicare D-le primar!!”

 

Exact cum vă spunem, sunt unii oamenii care, oricât ar vrea, nu-şi vor putea depăşi niciodată condiţia. Încercările lui Mihai Chirică (aşa-i spune şeful lui de la partid) nu sunt altceva decât nişte zbateri în chinuri, indiferent că este vorba despre Facebook, Primăria Iaşi, organizaţia municipală a PSD Iaşi etc…

Şi ca să punem şi o cireaşă pe tort, Mihai Chirica a adunat într-un an de Facebook 6.432 de prieteni. Marius Bodea, candidatul PNL la Primăria Iaşi, a reuşit să adune pe pagina sa oficială, în numai 5 luni, 6.735 de prieteni! Fără alte comentarii!

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.