Exilaţi la un moment dat într-o cameră de la parterul Palatului Roznovanu (sediul Primăriei Iaşi), jurnaliştii şi-au pierdut acum şi ultimul loc pe care-l mai aveau în interiorul instituţiei conduse de Mihai Chirica.
Faimoasa cameră a presei va fi transformată în… magazin de suveniruri! Spaţiul a fost renovat, iar suvenirurile vor fi puse în vânzare fără a avea adaos comercial. „Este în curs de finalizare modernizarea… şi acolo va fi magazinul de suveniruri a oraşului. Deschis non-stop, inclusiv pe week-end. Toate materialele de promovare pe care le facem noi vor fi fără adaos comercial, deci cu cât le tipărim unde le tipărim… aşa le şi comercializăm. Alţi producători care vor dori să vină să le aducă să le comercializeze cu siguranţă o vor putea face şi îi dăm oarecum şi statutul de suvenir verificat”, a spus Chirica la un post local de radio.
Şi uite aşa a scăpat Mihai Chirica de ochii iscoditori ai presei, care, la cât de slabă este în acest moment,va scrie doar după dictare, de la conferinţele de presă ale primarului.
P.S. 1 Nu am modificat nimic în declaraţia primarului. Cum a vorbit, aşa am scris!
Citeşte şi „Ziarul de Iaşi, Adevărul şi dentologia!”