Tehnocrat până în măduva oaselor (toată lumea știe că el nu a candidat din partea PSD, ci susținut de PSD), primarul Mihai Chirica are șanse ca în cel mai scurt timp să ajungă cel mai mare mincinos din istoria Iașiului. Pentru că se pare că a dat-o la pace cu cea mai mare parte a presei ieșene, de astăzi ne vom ocupa noi de monitorizarea activității acestui primar, prezentându-vă toate minciunile pe care le îndrugă în cadrul conferințelor de presă.
Și, ca să începem în ton cu vremea, astăzi o să vorbim despre corturile anti-caniculă. Pe 22 iunie, proaspăt alesul primar al Iașiului susura în cadrul unei conferințe că va lua super-măsuri împotriva caniculei. Printre altele, spunea: „Pentru zece puncte din oraș, Primăria va achiziționa zece corturi dotate cu aer condiționat și distribuitoare de apă”.
Citește și „Mini-fotbalistul Chirica se crede mare!”
De atunci, a trecut o caniculă, a venit o furtună, a mai trecut o caniculă, a mai venit o ploaie torențială și am ajuns din nou la caniculă… Și corturile trâmbițate de Chirica nu se văd nicăieri. La fel cum nu se vede nici primarul Chirica explicând de ce a îndrugat vrute și nevrute în luna iunie. Îi era foame? Dacă da, putea spune și-i dădeam noi niște cașcaval, mai ales că știm că furnizorul său de astfel de produse nu mai există în peisaj. În schimb, dacă doar s-a trezit vorbind, îi recomandăm să se culce înapoi și să lase pe unul care se pricepe să conducă primăria.
Dar, să nu ne ambălăm prea tare. Poate exista și o altă explicație. Dat fiind faptul că este pasionat de mini-fotbal, mini-rugby, mini… este posibil, totuși, ca aceste corturi să fie amplasate în oraș, dar să fie atât de mici încât să le observe doar el!
Așadar, domnule primar Mihai Chirica, unde sunt corturile anti-caniculă?