Modernizarea unui drum important din Botoșani, amânată pentru 2020

Modernizarea unui drum important din Botoșani, amânată pentru 2020

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că anul acesta se va organiza licitația iar din 2020 vor începe lucrările de modernizare a drumului Botoșani – Ștefănești.

„Am semnat hotărârea de guvern pentru indicatorii tehnico-economici. În două-trei săptămâni o vom vedea intrată în guvern. Vom lansa proiectarea și execuția într-un termen cât mai scurt. Proiectul este luat în calcul, așteptăm procedura administrativă și vom lansa proiectarea și execuția pentru acest tronson de drum național”, a spus Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor spune că prioritar rămâne drumul Botoșani – Tg. Frumos care a fost scos din nou la licitație. Problema este nici la acest drum nu vor începe lucrările în 2019.

„Prioritatea zero este drumul Botoșani – Tg. Frumos unde nu voi face rabat și nu vă mai interesa absolut nimic din partea comisiei, dacă nu se va aplica cu celeritate acestui proiect de investiții și care a fost promis. L-am promis în 2017 și mă țin de cuvânt”, a mai afirmat ministrul Transporturilor.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.