Noul magazin Lidl din Iaşi se deschide pe 27 aprilie

Noul magazin Lidl din Iaşi se deschide pe 27 aprilie

Lidl va inaugura noul magazin în Iaşi în data de 27 aprilie. Acesta este situat pe bulevardul Primăverii, nr. 2, în zona Ţesătura, iar, odată cu deschiderea sa, vor fi create aproximativ 20 de noi locuri de muncă.

„Magazinul va avea o suprafaţă de 1.300 de metri pătraţi şi aproape 100 de locuri de parcare. Orarul de funcţionare a noii unităţi va fi următorul: între 7.30 şi 22.00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 8.00 şi 21.00“, au transmis reprezentanţii Lidl. Potrivit acestora, procesul de construcţie a noului magazin se află în linie cu demersul companiei spre sustenabilitate, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcţiilor, în conformitate cu normele de protecţie a mediului.

Deschiderea noului magazin îi aşteaptă pe clienţi cu promoţii şi acţiuni speciale. Astfel, în ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar şi la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri şi altele. Totodată, în săptămâna următoare deschiderii magazinului, de joi până duminică, clienţii vor beneficia de o degustare a produselor delicioase de la Brutăria Lidl“, au mai anunţat reprezentanţii magazinului.

Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în 27 de ţări europene şi având peste 140 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine.

Cu mai mult de 215.000 de angajaţi, Lidl se numără printre primii 10 comercianţi de produse alimentare la nivel mondial.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.