Nu cumpărați niciodată de pe aceste site-uri!

Nu cumpărați niciodată de pe aceste site-uri!

Centrul European al Consumatorilor din România – ECC Romania trage un semnal de alarmă cu privire la o serie de site-uri folosite și de ieșeni pentru cumpărarea de produse.

ECC România a scris despre aceste site-uri, arătând și ce trebuie să faceți ca să nu fiți păcăliți.

Așadar, atenție la următoarele site-uri:

www.produstv.ro,

www.pretulverde.ro,

www.teleshoponline.ro,

www.ymart.ro,

www.sculestern.ro,

www.shopmania.ro.

Începând cu luna mai a anului 2017, Centrul European al Consumatorilor din România – ECC Romania a primit în jur de 100 reclamații împotriva companiei Comanda Online EOOD, înregistrată în Bulgaria.

Comanda Online EOOD operează în România prin 5 site-uri: www.produstv.ro, www.pretulverde.ro, www.teleshoponline.ro, www.ymart.ro și www.sculestern.ro.

Aceste site-uri sunt promovate și prin Facebook și pe site-ul www.shopmania.ro. Toate site-urile sunt redactate în limba română, iar plățile sunt afișate în RON (lei).

Consumatorii români care au cumpărat produse de pe aceste site-uri s-au plâns în principal de următoarele probleme:

– livrarea altor produse decât cele prezentate pe site și comandate de consumatori

– livrarea unor produse de calitate slabă sau deja folosite

– defectarea produselor la prima utilizare sau după doar câteva utilizări.

În fiecare din aceste situații, consumatorii au încercat fie telefonic, fie prin e-mail să rezolve problemele apărute, dar nu au reușit: fie comerciantul nu răspunde deloc, fie, în situațiile în care răspunde, nu dă curs solicitărilor consumatorilor.

„Din cauza acestor inconveniente, șansele de soluționare pe cale amiabilă a reclamațiilor sunt foarte mici. Din acest motiv, sfătuim consumatorii să evite site-urile operate de Comanda Online EOOD și să cumpere online de la comercianți care își prezintă datele de identificare pe site (denumire companie, număr de înregistrare, date de contact unde poate fi transmisă o reclamație), care informează consumatorii asupra drepturilor pe care le au, în special dreptul de a renunța la contract și care au clar stabilită o procedură de returnare a produselor. Un alt criteriu important atunci cand facem achizitii online este si metoda de plata oferita de comerciant. Este de preferat utilizarea platii on-line prin card de credit sau de debit, metoda care ofera protectie consumatorilor în special prin procedura de refuz la plată (chargeback) prin care se pot recupera sumele plătite”, a declarat Irina Chiriţoiu, director ECC Romania.

Având în vedere situația creată și numărul mare al consumatorilor prejudiciați, ECC Romania, împreună cu ECC Bulgaria au decis să aducă la cunoștința autorităților cu atribuții în domeniu cele constatate pentru luarea tuturor măsurilor legale care se impun. Centrele Europene ale Consumatorilor nu pot controla activitatea comercianților și nu pot aplica sancțiuni, ci pot doar facilita soluționarea pe cale amiabilă a reclamațiilor.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.