O femeia în vârstă de 75 de ani, din oraşul Darabani, judeţul Botoşani, a ajuns miercuri la spital cu arsuri pe faţă şi mâini în urma unei explozii care s-a produs în bucătăria din locuinţa proprietate personală.
În jurul orei 07.00, când femeia a vrut să folosească aragazul, a aprins un chibrit, iar din cauza gazului acumulat în încăpere, care provenea de la o butelie, s-a produs explozia.
Deflagraţia a fost urmată de incendiu. La fața locului s-au deplasat pompierii de la Punctul de lucru Darabani si un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță din localitate. În timp ce cadrele medicale acordau primul ajutor calificat victimei, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor exploziei. Flăcările au distrus o parte din bunurile din bucătărie.