O femeie a lovit o fetiţă de 11 ani şi a fugit de la locul accidentului. Este căutată de poliţie

O femeie a lovit o fetiţă de 11 ani şi a fugit de la locul accidentului. Este căutată de poliţie

O femeie care a lovit cu mașina pe care o conducea o fetiță de 11 ani, în Mediaș, județul Sibiu, este căutată de polițiști, care au făcut publice imagini surprinse de camerele de supraveghere în care se vede accidentul, dar și faptul că femeia a oprit pentru scurt timp, apoi a plecat.

Potrivit Poliției Sibiu, accidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Mediaș, iar femeia care conducea mașina a oprit pentru scurt timp, după ce a accidentat fetița, apoi a plecat.

„În jurul orei 21.20, în timp ce traversa partea carosabilă pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, o minoră în vârstă de 11 ani, localnică, a fost acroșată de un autoturism condus pe banda a doua a sensului Sibiu – Mediaș, persoana aflată la volanul mașinii continuându-și deplasarea după o oprire scurtă în zona producerii evenimentului”, spun polițiștii sibieni.

Copila accidentată era însoțită de sora sa, în vârstă de 8 ani, iar fetele au plecat acasă după accident. Câteva minute mai târziu, părinții au anunțat ce li s-a întâmplat copilelor și au solicitat intervenția unui echipaj medical care a transportat fata la Spitalul Municipal Mediaș.

Medicii au considerat că nu este necesară internarea.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mediaș au făcut verificări și au vizualizat înregistrările camerelor de luat vederi existente în zonă, însă, până în prezent, autoturismul și persoana aflată la volan nu au putut fi identificate, astfel că solicită sprijinul cetățenilor care pot oferi detalii. Singurul lucru știut este ceea ce au spus fetele, respectiv că la volan se afla o femeie.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.