O firmă din Iaşi va proiecta lucrările de modernizare a infrastructurii de tramvai pe mai multe tronsoane din oraş.
În acest sens, Pod Proiect SRL a semnat două contracte cu municipalitatea, fiecare în valoare de 114.000 lei, firma fiind singurul ofertant ce a participant la procedurile de licitaţie organizate de autoritatea locală.
Una dintre licitaţii face referire la reorganizarea circulaţiei pe bd. Tudor Vladimirescu, proiect ce vizează în principal modernizarea liniei de tramvai, precum şi reabilitarea podului Tudor Vladimirescu. Lucrările de execuţie vor fi finanţate din fonduri europene şi vor fi efectuate pe tronsonul dintre Bucşinescu şi intersecţia cu Calea Chişinăului. Celălalt contract face referire la tronsoanele Cinci Drumuri – str. Pădurii – str. Nicoriţă, Piaţa Podul Roş – intersecţia cu bd. Primăverii şi bd. Virgil Săhleanu – intersecţie cu bd. Metalurgiei – Rond Ţuţora. Primăria intenţionează, în acest an, să acceseze fonduri europene pentru lucrările de execuţie la cele două proiecte, iar finanţarea va fi asigurată prin intermediul Programului Operaţional Regional pe axa dedicată mobilităţii urbane, acolo unde municipalitatea poate beneficia de fonduri totale de peste 50 milioane euro.