Constantin Adrian Blănaru a fost unul dintre cei mai importanți șefi din Primăria Iași. Spunem „a fost”, deoarece, din motive pe care nu le știm, dar le bănuim, omul cu care Mihai Chirica visa să dezvolte Iașiul (doar visa) și-a dat demisia!
Adus în Primăria Iași din exterior, Adrian Blănaru a fost uns imediat șef peste o structură mamut, înființată recent: Direcția Generală Tehnică și Dezvoltare, care are în subordonare Direcția Tehnică și Servicii Comunitare, Direcția Implementare Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană și Direcția Proiecte Europene.
Venit, așadar, pe cai mari la Primăria Iași, Blănaru trebuia să-l facă uitat, printre altele, pe Cosmin Coman, cel puțin în privința atragerii de fonduri europene. Acest lucru nu s-a întâmplat, activitatea Direcției mamut condusă de Blănaru fiind… nulă!
Blănaru s-a remarcat, totuși, prin ceva la Primăria Iași: printr-o licitație despre care jurnaliștii de la BZI spuneau că este cel puțin „suspectă”! „O licitație organizată de Primăria Iași ridică o serie de întrebări, mai ales pentru modul în care va fi cheltuit banul public pe serviciile anunțate. Astfel, municipalitatea intenționează să achiziționeze servicii de imprimare care să fie folosite de compartimentele primăriei. Asta presupune că o firmă specializată vine cu echipamente și asigură listarea documentelor necesare. Pentru o astfel de combinație, primăria este dispusă să cheltuie 135.100 lei, fără TVA, adică 30 de mii de euro. Culmea, contractul va fi valabil până la finele acestui an. Așadar, primăria ar cheltui anual cel puțin 60 de mii de euro”, scriau cei de la BZI pe 19 iulie 2017.
Interesant este și faptul că Blănaru are domiciliul în Roman și face naveta. Conform declarației de avere depuse în mai 2017, familia Blănaru deține 5.000 mp de pădure la Dumești, și un apartament în Roman. Mai are un Opel din 2002 și credite de 174.000 de lei la Banca Transilvania, precum și un credit de 20.000 de lei la Banca Raiffeisen.
La Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași a câștigat, în 2016/2017, aproape 50.000 de lei, iar soția a avut venituri de 24.000 de lei de la Banca Transilvania.
Adrian Blănaru a mai avut venituri din comisii ale AJPIS Iași – 3.667 lei și Biroul Electoral Județean – 2.400 de lei, iar soția a mai avut comisioane din asigurări făcute pentru Allianz Țiriac Asigurări.
Sursa foto: ReporterIs (Adrian Blănaru este primul din stânga)