Ştiu că pare aproape imposibil să existe un om care să-i bată pe Victor Ponta, Traian Băsescu şi Liviu Dragnea la un loc, dar, totuşi, se mai întâmplă şi minuni. Iar realizatorul acestei minuni este nimeni altul decât Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.
După cum probabil aţi văzut, nu mai există bucăţică de politician care să nu fie prezentă pe Facebook. Intrat în acest club select, Maricel Popa a reuşit, conform analizei noastre, să bată într-o săptămână tot ce a prins în cale. Mai pe scurt, Maricel Popa a înregistrat pe Facebook o creştere de 68,4% (în săptămâna analizată comparativ cu săptămâna precedentă). În aceeaşi perioadă, Victor Ponta şi Traian Băsescu nu au înregistrat creştere, Liviu Dragnea a avut o creştere de 2,4%, iar Mihai Chirica, primarul Iaşiului, a crescut cu doar 0,1%!
Între Maricel Popa şi toţi ceilalţi enumeraţi există o mică diferenţă. În timp ce Popa avea la momentul analizei 32 de aprecieri (acum, probabil, a ajuns la 33!), Victor Ponta avea 813.900 aprecieri, Traian Băsescu – 380.700, Mihai Chirica – 39.400, iar Liviu Dragnea – 26.900 aprecieri pe pagina de Facebook.
Dincolo, însă, de numărul mic de aprecieri, în cazul lui Maricel Popa rămâne creşterea spectaculoasă de la o săptămână la alta (tot nu am aflat cum se fac emoticoanele alea care râd)!
Citeşte şi „Ştim unde vrea primarul Kikirik să-şi plimbe bişonul!”
Cam aşa arată datele pentru o săptămână de lucru:
Victor Ponta
total aprecieri – 813,9k
faţă de săptămâna trecută – 0%
postări pe săptămână – 13
Traian Băsescu
total aprecieri – 380,7k
faţă de săptămâna trecută – 0%
postări pe săptămână – 4
Mihai Chirica
total aprecieri – 39,4k
faţă de săptămâna trecută – 0,1%
postări pe săptămână – 15
Liviu Dragnea
total aprecieri – 26,9k
faţă de săptămâna trecută – 2,4%
postări pe săptămână – 11
Maricel Popa
total aprecieri – 32
faţă de săptămâna trecută – 68,4%
postări pe săptămână – 9