Pentru că l-a susţinut, Liviu Dragnea mai primeşte un bobârnac de la Mihai Chirica!

Pentru că l-a susţinut, Liviu Dragnea mai primeşte un bobârnac de la Mihai Chirica!

Extrem de vocal atunci când există şansa unui mic scandal în PSD, primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a vorbit la RFI despre cele „două tabere” din partidul din care, cică, şi el face parte!

Mihai chirica a spus că PSD are nevoie de un Congres extraordinar, „care să urmărească statutul partidului, din viziunea membrului de partid şi nu a liderului unic”.

„Având în vedere ceea ce se întâmplă cu marea masă a românilor faţă de încrederea pe care o acordă Parlamentului şi Guvernului, ştiut fiind faptul că ambele structuri democratice se confundă în momentul de faţă cu partidul majoritar, structura majoritară, PSD+ALDE, sigur, ar trebui să îngrijoreze foarte mult şi PSD ca cel mai mare partid al României în momentul de faţă să facă o mişcare dacă putem spune şi inteligentă şi să schimbe conducerea, astfel încât să poată recupera paşii pierduţi în 2017”, a spus primarul Iaşiului.

Întrebat cine ar putea să vină în locul actualei conduceri a PSD, Mihai Chirica a răspuns: „Există oameni competenţi în partid şi cu vizibilitate, care ar putea să reclădească structura de conducere a PSD, grav afectată, spunem noi. Se vede foarte clar că s-a fracturat cel puţin în două tabere în ceea ce priveşte decizia politică a acestui mare partid din care fac şi eu parte”!

Reamintim că Liviu Dragnea a fost cel care l-a făcut pe Mihai Chirica vicepreşedinte PSD la nivel naţional (funcţie pierdută între timp) şi tot el este cel care l-a impus ca primar din partea PSD al municipiului Iaşi.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.