Peste 900 de burse date de Consiliul Local Suceava

Peste 900 de burse date de Consiliul Local Suceava

Consiliul Local Suceava va acorda până la sfârșitul acestui an 906 de burse şcolare, pentru elevi de la Şcoala gimnazială nr.1, Şcoala gimnazială nr.4, Colegiul tehnic „Samoil Isopescu” şi Colegiul de artă „Ciprian Porumbescu”.

În bugetul pe anul 2017, a fost prins inițial un total de 450.000 de lei, iniţial fiind aprobate 884 de burse şcolare pentru învăţământul preuniversitar. Ulterior, s-au mai adăugat încă 22 de burse, dintre care 10 de performanţă, 11 de merit, şi una socială.

Cele mai multe burse de merit au elevii Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” – 92 de burse, urmaţi de cei ai Colegiului Naţional de Artă „Ciprian Porumbescu” – 66 şi cei de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” – cu 65.

Bursa de performanţă are valoarea de 100 de lei, iar de aceasta beneficiază elevii cu rezultate deosebite obţinute la olimpiade, competiţii şcolare şi concursuri şcolare naţionale. Bursele de merit se ridică la 80 de lei şi sunt orientate către elevii cu rezultate bune adjudecate după participarea la acelaşi gen de activităţi, însă ţinute la nivel judeţean.

Bursele de studiu de 60 de lei pe lună se acordă elevilor care provin din familii cu venituri mici, iar de bursele sociale, de aceeaşi valoare, beneficiază elevii care se încadrează în categoriile sociale defavorizate.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.