Polițist aflat în timpul liber, atacat cu un cuțit

Polițist aflat în timpul liber, atacat cu un cuțit

În timp ce se afla în concediu de odihnă și era cu soția și copilul minor în parcul central din municipiul Suceava, un agent de poliție din cadrul I.P.J. Suceava a observat un individ agresiv care a abordat doi tineri ce stăteau pe o bancă. Polițistul a intervenit imediat, l-a îndepărtat pe agresor și apoi i-a cerut acestuia să plece din zonă.

Ulterior, în timp ce agentul și familia se aflau în apropierea unei treceri de pietoni, tânărul agresiv a venit din spate și l-a lovit într-un braț cu un obiect, posibil cuțit, provocându-i o rană.

Polițiștul i-a dat soției copilul și s-a apărat. Agresorul a fugit, fiind ulterior prins de un echipaj de poliție. Individul este din comuna Fântânele și are vârsta de 29 de ani.

Cele două victime agresate inițial, un tânăr de 19 ani din orașul Cajvana și o tânără de aceeași vârstă din orașul Milișăuți, au fost identificate de polițiști și conduse la sediul poliției pentru cercetări.

Agentul de poliție s-a deplasat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de „lovire sau alte violențe”.

Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru stabilirea unor măsuri preventive.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.