Dan Cârlan, fost prefect al judeţului Iaşi, actualmente director general-adjunct în cadrul ministerului Energiei, a postat pe 12 februarie un comentariu extrem de interesant despre unul dintre oamenii care-şi asumă coordonarea „spectacolului” din Piaţa Victoriei din ultimele zile.
Subiectul ales de Dan Cârlan este nimeni altul decât Felix Tătaru, cel despre care se spune că l-a făcut pe Traian Băsescu preşedinte al României.
Iată, însă, ce spune Cârlan:
„Felix.
În 2000, Felix a dat marea lovitură, intrând în galeria monștrilor sacri ai creatorilor de campanii de comunicare din România.
Câștiga Primăria Capitalei cu o campanie inovatoare pentru Traian Băsescu, expresul „Vin la Primărie”, cu ardeiul iute și toate celelalte inovații simpatice, atractive, altfel decât afișele constipate ale politicienilor din primul deceniu post-Revoluție.
Au urmat noi și noi campanii electorale sau de manipulare, la fel de spectaculoase, cu bugete pe măsură, toate în dreapta eșichierului politic:
Băsescu reales primar general la București (Arde-i pe corupți!),
Băsescu Președinte (Să Trăiți Binee!),
Referendum suspendare Băsescu (cei 322 și Nu văd, Nu aud, Nu vorbesc),
Buldogul Blaga,
Realegerea lui Băsescu contra Mogulilor,
Iohannis Președinte (România lucrului bine făcut și Ceasul nemțesc)
Corupția Ucide și Jos Ponta,
PNL + USR 2016 (Acum ai cu … Cioloș)
La o scară mult mai mică, am avut și eu plăcerea să lucrez la Iași cu echipa lui Felix în campania pentru Primărie 2004 (Eroul) și Primărie 2008 (atunci când plânge domnul Oprea că l-am trădat, făcându-i cadou campania „Deschide Iașul” by Felix, campanie abandonată la jumătatea drumului după ce s-au schimbat antrenorii).
Ce vreau să zic?
Indiferent de procentul obținut, dependent categoric și de starea politică a națiunii sau a candidatului, campaniile lui Felix au fost întotdeauna profesioniste, ample, cu mesaje elaborate, subliminale, capabile să pună în mișcare emoțional masele de alegători – cheia votului fiind emoția.
L-am regăsit în aceste zile pe Felix … #Rezistând la fel de ingenios în Piața Victoriei, cu o superproducție cinematografică multiplicată în întreaga țară, cu aceleași mesaje, sloganuri și chichirezuri apărute simultan peste tot, în fiecare seară împrospătate și redistribuite ca episoadele din „Tânăr și Neliniștit”.
Ca și Sergiu Nicolaescu pentru Mihai Viteazul, Felix a avut nevoie de o mare masă de oameni (ezit să folosesc termenul consacrat din cinematografie, pentru că nu vreau să jignesc participanții onești la proteste) pentru superproducția cinematografică a momentului.
Și de resurse.
Multe, multe resurse costisitoare, pentru toată coregrafia „spontană” din București și din restul țării.
Cei care și-au confecționat singuri acasă materialele să nu se simtă jigniți, sunt onești, sunt reali, dar sunt doar o mică părticică din întinderea întregului spectacol.
Restul, ei bine, restul este o imensă campanie profesionistă de comunicare (chiar curat electorală) ce a consumat și consumă milioane bune.
Nici măcar nu mă obosesc să întreb retoric cine, cum, de unde suportă cheltuielile. Nu sunt naiv.
Vă ofer doar plăcerea de a vedea mai jos cum vanitatea omenească a lui Felix (aceea de a se ști, totuși, cine e Creatorul) l-a împiedicat să rămână discret până la capăt.
Felicitări pentru coregrafie, Felix, dar ai grijă că la Client mai sunt o seamă de Regizori, care-și revendică meritele…”