Posturi scoase la concurs la Spitalul de Copii „Sf. Maria“

Posturi scoase la concurs la Spitalul de Copii „Sf. Maria“

Spitalul de Copii „Sf. Maria“ scoate la concurs cinci posturi, un post de asistent medical, unul de infirmieră și trei de îngrijitoare. Data limită pentru depunerea dosarelor este 14 decembrie, urmând ca proba scrisă să fie pe data de 11 ianuarie, iar pe data de 17 ianuarie să fie proba de interviu.

Postul de asistent medical debutant cu studii postliceale şi două de îngrijitoare sunt la Secţia clinică pediatrie II, un post de infirmieră cu şase luni vechime la Secţia clinică chirurgie pediatrică I, iar un post de îngrijitoare la Farmacia spitalului.

Pentru postul de infirmieră, studiile necesare sunt doar cele la nivelul şcolii generale, însă este nevoie de urmarea unui curs organizat de Ordinul Asistenţilor Medicali sau de furnizori autorizaţi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu aprobarea Ministerului Sănătăţii.

Dosarul de concurs pentru toate cele cinci posturi trebuie să conţină cererea de înscriere la concurs care să fie adresată managerului, copia actului de identitate, copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea specializărilor, adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, cazierul judiciar, adeverinţă medicală care să confirme starea de sănătate corespunzătoare, precum şi un CV.

Copia actului de identitate, ale documentelor de studii sau adeverinţele care atestă vechimea vor fi prezentate şi în original pentru a fi verificată conformitatea copiilor.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.