Primăria Suceava nu va mai face angajări. 84 de posturi sunt blocate

Primăria Suceava nu va mai face angajări. 84 de posturi sunt blocate

Primăria Suceava a anunțat că nu mai face angajări, cel puțin până la sfârșitul acestui an, după finalizarea actualelor proceduri prin care se selectează încă 20 de angajați, urmând ca 84 de posturi vacante să rămână neocupate.

Primarul Ion Lungu a spus că, dintre cei 20 de noi angajați, 16 vor lucra la compartimentul de executări silite, în condițiile în care municipalitatea trebuie să recupereze de la contribuabili circa 15 milioane de euro.

Potrivit lui Lungu, la Primăria Suceava sunt, în prezent, 104 locuri vacante, dintr-un total de 753. „Începând de mâine (astăzi – n.r.) vom suspenda angajările la primărie. 84 de posturi vacante nu vor mai fi ocupate. Practic, o înghețare a posturilor până la 31 decembrie 2017. Astfel, va rezulta o economie la fondul de salarii de 3 milioane de lei. Asta înseamnă fondul de salarii pentru o lună”, a menționat Lungu.

Primarul Lungu a arătat că își propune să mențină același număr de angajați și în 2018, astfel încât să rezulte o „economie de 7 milioane de lei”.

„Acum s-au mărit salariile prin lege și sunt solicitări de angajare. Noi trebuie să muncim mai mult și mai bine, să acoperim și lipsa celor 84 de posturi care rămân libere”, a afirmat Ion Lungu.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.