Comisia de Etică a PSD a decis marți, 6 februarie, excluderea primarului Mihai Chirica și a viceprimarului Gabriel Harabagiu din organizația PSD. Aceeași decizie s-a luat și în privința fostului deputat Sorin Avram Iacoban.
Paul Boișteanu, președinte interimar al Organizației Municipale Iași, și Gabriel Teodorescu, secretarul general al filialei ieșene, au primit doar avertisment.
Aceste decizii vor fi luate în discuție în Biroul Permanent Județean și, apoi, în Comitetul Executiv.
Decizia Comisiei de Etică vine pe fondul deselor luări de poziție ale lui Mihai Chirica împotriva PSD și împotriva acțiunilor partidului. Ordonanța 13, căderea guvernului Sorin Grindeanu și, apoi, a guvernului Mihai Tudose au fost pentru Mihai Chirica tot atâtea prilejuri de a-l ataca pe Liviu Dragnea (președintele PSD), cel care, de altfel, l-a făcut ceea ce este astăzi!
În ceea ce-l privește pe Gabriel Harabagiu, acesta s-a „remarcat” prin câteva sponsorizări pe Facebook și multe jocuri de gleznă pe lângă și împotriva lui Maricel Popa, președintele interimar al PSD Iași.
Conform unor surse din PSD pentru excluderea lui Mihai Chirica au votat 4 membrii ai Comisiei de Etică (doi s-au abținut și unul a votat pentru o suspendare pentru 6 luni).
Ca să concluzionăm, acesta pare a fi începutul sfârșitului pentru cariera politică a lui Mihai Chirica. Dar, dacă Mihai Chirica poate rămâne în continuare primar, Gabriel Harabagiu, prin excludere, își va pierde atât funcția de viceprimar, cât și locul de consilier local.
În ceea ce-l privește pe Sorin Iacoban, acesta a pierdut totul cu ceva timp în urmă (ca, din perioada în care a început să-l laude pe Mihai Chirica).
P.S. Ca să ieșim din această notă serioasă, vă recomandăm să ascultați „discursul de mulțumire al lui Mihai Chirica” la aflarea veștii că a fost exclus din PSD.