Principalele evenimente ale săptămânii 26 iunie – 2 iulie

Principalele evenimente ale săptămânii 26 iunie – 2 iulie

Iată care sunt principalele evenimente ale săptămânii 26 iunie – 2 iulie:

* Președintele Klaus Iohannis va avea luni, 26 iunie, consultări cu partidele parlamentare pe tema desemnării unui nou premier. Potrivit Administrației Prezidențiale, luni, la ora 15,00, vor veni la consultări reprezentanții PSD și ALDE, la ora 16,00 au fost invitați cei ai PNL, iar la ora 17,00 – USR. La ora 17,30, delegația PMP va veni la Cotroceni pentru consultări, la ora 18,00 sunt așteptați reprezentanții UDMR, iar la ora 18,30 – grupul parlamentar al minorităților naționale.

* Absolvenții de liceu care participă la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor susține luni, 26 iunie, prima probă scrisă, la Limba și literatura română.

Pe 27 iunie este programată proba scrisă la Limba și literatura maternă.

În data de 28 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului, iar pe 30 iunie — proba la alegere a profilului și specializării.

Pe 5 iulie, până la ora 16,00, vor fi afișate rezultatele, iar contestațiile pot fi depuse între orele 16,00 și 20,00.

Între 6 și 9 iulie vor fi rezolvate contestațiile, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 10 iulie.

* Luni, 26 iunie, până la ora 16,00, vor fi afișate primele rezultate la Evaluarea Națională, înainte de contestații. Cei interesați pot depune contestații în aceeași zi, între orele 16,00 și 20,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 30 iunie.

* Luni, 26 iunie, este Ziua Drapelului Național. Această zi a fost proclamată prin Legea nr.96/1998 și se sărbătorește în fiecare an la data de 26 iunie.

* Ministerul Justiției organizează pe 28 iunie și 3 iulie două dezbateri publice privind modificarea dispozițiilor din Codul penal referitoare la abuzul în serviciu în acord cu deciziile CCR.

* Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis declanșarea procedurilor parlamentare pentru numirea unui nou Consiliu de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), iar acest consiliu ar putea fi votat într-un plen reunit pe data de 27 iunie.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.