Procuroarea Raluca Stăncescu, arestată preventiv pentru 30 de zile UPDATE

Procuroarea Raluca Stăncescu, arestată preventiv pentru 30 de zile UPDATE

Raluca Stăncescu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, în baza unui mandat emis, vineri după-amiază, de magistrații Curții de Apel Suceava.

Judecătorii suceveni au admis propunerea de arestare preventivă înaintată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care o acuză pe Stăncescu de șantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiției și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublicate.

În același dosar a fost arestat preventiv și un bărbat din Botoșani, Cătălin Stavără, acuzat de șantaj.

Procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar față de agentul de poliție Constantin Batcă, de la Biroul de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Botoșani.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii octombrie 2015, Raluca Stăncescu, împreună cu Cătălin Stavără, folosindu-se de autoritatea conferită de funcția sa – prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani – a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane.

Concret, cei doi au încercat să determine persoana respectivă să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament și garsonieră), situate în municipiul Botoșani, în favoarea unei rude a lui Cătălin Stavără.

„Prin constrângerea psihică exercitată, inculpații Stăncescu Raluca și Stavără Cătălin au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că în situația exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări față de persoana sa și a membrilor familiei sale, vizând săvârșirea unor pretinse infracțiuni de evaziune fiscală și trafic de persoane”, se precizează într-un comunicat al DNA.

Totodată, în perioada 30 octombrie 2015 – 4 februarie 2016, Raluca Stăncescu, în aceeași calitate, l-a determinat în mod direct pe Constantin Batcă, agent de poliție în cadrul Poliției municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală față de Cătălin Stavără, pentru săvârșirea unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, în scopul îngreunării cercetărilor penale și favorizării acestuia din urmă.

În același context și în aceeași calitate, la data de 4 februarie 2016, Stăncescu l-a determinat pe Constantin Batcă să-i pună la dispoziție, fără drept, un suport optic ce conținea înregistrări ale unor camere de supraveghere (mijloc de probă în același dosar penal menționat mai sus) în vederea favorizării lui Stavără, lucru pe care agentul de poliție l-a și făcut în cursul aceleiași luni.

În aceeași calitate, la data de 22 iunie 2016, magistratul a divulgat, fără drept, lui Cătălin Stavără date nedestinate publicității, cu caracter confidențial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, realizată în contextul instrumentării unui dosar penal.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.