Qaka, dorit sub formă de împrumut în Copou

Qaka, dorit sub formă de împrumut în Copou

Propus ca monedă de schimb de Gigi Becali pentru aducerea lui Dan Nistor, Kamer Qaka este dorit și în Copou. Președintele Politehnicii Iași, Adrian Ambrosie, și-a manifestat dorința de a-l lua cu împrumut pe mijlocașul albanez pe care l-a vândut în vară.

„Dacă FCSB nu l-ar mai vrea pe Kamer Qaka, îi anunţăm pe cei de la FCSB că suntem interesaţi de serviciile fotbalistului. Qaka a fost un jucător determinant pentru echipa noastră în sezonul trecut și îl aşteptăm pe Qaka la Iaşi, sub formă de împrumut”, a declarat preşedintele Adrian Ambrosie.

În vârstă de 23 de ani, Kamer Qaka a fost transferat de FCSB de la Politehnica Iaşi în luna mai a acestui an, pentru suma de 375.000 de euro plus TVA. La FCSB, Qaka a strâns 291 de minute în şase meciuri.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.