Bărbatul în vârstă de 42 de ani, de-abia ieşit din puşcărie şi care a comis o nouă tentativă de viol, a fost din nou încarcerat.
Marian B., din comuna botoșăneană Todireni, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în urma unei decizii a judecătorilor Judecătoriei Botoşani sub acuzaţiile de tentativă de viol şi violare de domiciliu. Acesta este acuzat că, în noaptea de Revelion, a intrat peste o femeie, de 82 de ani, din localitatea Floreşti, şi a încercat să o violeze.
El fusese eliberat din Penitenciar în luna octombrie, după o condamnare pentru viol.
Femeia din Florești a reuşit să scape după ce a strigat după ajutor la vecini. În faţa instanţei, acuzatul a cerut să fie plasat în arest la domiciliu.