Remiză albă scoasă în Ștefan cel Mare

Remiză albă scoasă în Ștefan cel Mare

Formația Politehnica Iași a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată în această seară, în deplasare, în compania echipei Dinamo București. Elevii lui Flavius Stoican au reușit să scoată un punct, de pe terenul unei formații din care a rămas doar numele, după un joc modest făcut de ambele grupări.

Începutul de joc este echilibrat, cu două șuturi telefonate la cele două porți. Dinamo împinge jocul în terenul advers și Mino se remarcă după un corner, scoțând din fața lui Papazoglou.

Finalul de repriză aduce un plus pentru gazde, care șutează mai mult de la distanță, prin Nistor.

Repriza a doua se află sub semnul aceluiași echilibru, cu un plus pentru ieșeni, care cer penalty în minutul 66 la o o minge centrată de pe dreapta de Rus. După alte cinci minute, după un corner, Bădic cade în careu, însă nici de această dată nu se dictează penalty.

În minutul 83 este rândul dinamoviștilor să ceară penalty după ce Mihăescu își trimite mingea cu capul în mână.

Cu cinci minute înainte de atac, gazdele presează și Popa trimite la o palmă peste vinclu.

În final, Sanoh ajunge înaintea lui Mandanda, îi pasează lui Platini, care în loc să trimită spre poarta goală îi pasează greșit lui Nascimento.

Se termin 0-0, după un meci cenușiu, în care ambele formații au părut mulțumite cu un punct.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.