Restricții de circulație pe două străzi din Iaşi

Restricții de circulație pe două străzi din Iaşi

Luni, 24 septembrie, în intervalul orar 8.00 – 22.00, echipele SC Conest SA vor executa lucrări de marcaje rutiere pe strada Cazărmilor.

În acest context, cu acordul și sprijinul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Iași, municipalitatea va impune restricții de circulație pe tronsonul de drum menționat. Strada Cazărmilor a beneficiat de lucrări de modernizare, artera de circulație fiind parte a unui program care a inclus reabilitarea a 11 străzi din mai multe zone din oraş: str. Atelierului, str. Cazărmilor, str. Iancu Bacalu, str. Sf. Petru Movilă, str. Sf. Andrei, str. Tănăsescu, str. Dealu Bucium, Fundac Bucium, Fundac Păun, Fundac Socola și str. Plopii fără Soț. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 12,7 milioane lei, iar executantul a fost asocierea SC Conest SA – SC Viarom Construct SRL.

Altfel, începând de luni, 24 septembrie până sâmbătă, 29 septembrie, echipele Citadin vor executa lucrări de refacere a carosabilului pe strada Clopotari, în scopul menținerii rețelei stradale în bună stare de exploatare și de siguranță a circulației.

Lucrările se vor executa între orele 08.00-18.00, în functie de condițiile meteorologice. Traficul rutier pe această arteră va fi oprit, iar autovehiculele vor putea circula pe ruta marcată în schița atașată.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.