România este sub zăpadă. Drumuri închise, zeci de trenuri anulate, cursuri suspendate

România este sub zăpadă. Drumuri închise, zeci de trenuri anulate, cursuri suspendate

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat, duminică, 17 ianuarie, atenţionările meteorologice şi a restrâns Codul portocaliu de viscol şi ninsori la opt judeţe din sud-estul ţării, pentru Capitală şi alte opt judeţe din centrul, sudul şi estul ţării instituind Cod galben.

Potrivit meteorologilor, duminică, între orele 12,00 – 18,00, judeţele Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea vor rămâne sub Cod portocaliu de intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ şi viscol. În aceste zone, temporar viscolul va fi puternic, viteza vântului la rafală va depăşi 70 – 80 kilometri/oră, reducând vizibilitatea sub 50 de metri.

Tot duminică, între orele 12,00 – 18,00, s-a instituit Cod galben de ninsori şi vânt puternic în Bucureşti şi opt judeţe din centrul, sudul şi estul ţării, respectiv Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bacău, Covasna, Prahova, Ilfov şi Giurgiu. Potrivit ANM, în a doua parte a zilei de duminică, în estul şi în centrul Munteniei, în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, va continua să ningă moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 55 – 65 km/h, viscolind ninsoarea.

În intervalul 17 ianuarie, ora 18,00 – 18 ianuarie, ora 18,00, un număr de 12 judeţe din estul şi sudul-estul ţării vor fi sub Cod galben de ninsori şi vânt puternic. În intervalul menţionat, în estul şi sud-estul ţării, ninsorile vor continua, dar vor fi în diminuare, însă vântul va mai prezenta intensificări cu viteze la rafală de 50 – 70 km/h, viscolind temporar ninsoarea şi spulberând zăpada depusă anterior. Judeţele avertizate cu Cod galben sunt: Constanţa, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamţ şi Iaşi.

În următoarele zile, scăderea de temperatură va continua şi va fi accentuată, astfel că vremea va deveni geroasă în cea mai mare parte a ţării.

Autostradă şi drumuri naţionale închise

Circulaţia rutieră pe Autostrada A2 şi 11 drumuri naţionale din sudul şi sud-estul ţării este închisă din cauza ninsorii abundente şi a viscolului, informează Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Potrivit sursei citate, vizibilitatea pe drumul naţional DN 2C, între localităţile Tovărăşia – Amara, km 48+000 – km 73+500, şi DN 2A, între localităţile Malu – Slobozia, km 16+700 – km 62+000, este sub 25 de metri. Astfel, CNADNR SA, împreună cu Poliţia Rutieră, pentru siguranţa participanţilor la trafic, a dispus închiderea circulaţiei pe aceste sectoare de drum. De asemenea, a fost închisă circulaţia DN 22, km 30+000 – km 78+470, între Grădiştea – Brăila, unde vizibilitatea este sub 50 de metri.

În ceea ce priveşte DN 73, între localităţile Valea Mare Pravăţ – Fundata, km 54+050 – km 92+000, în intervalul orar 9,00 – 20,00, circulaţia rutieră este restricţionată pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, din cauza fenomenului de viscol cu vizibilitate redusa, dar şi în vederea degajării părţii carosabile.

Circulaţia rutieră a mai fost închisă pe autostrada A2, între Drajna şi Feteşti, km 106+000 – km 143+400, dar şi pe alte opt drumuri naţionale din sudul şi sud-estul ţării: DN 2B, km 8+800 – km 38+731, între municipiul Buzău – limita judeţului Brăila (Vizireni), unde vizibilitatea este sub 25 de metri, DN 5B, km 3+200 – km 39+600, între Giurgiu şi Ghimpaţi (vizibilitate sub 50 de metri), DN 22, km 0+000 – km 0+000, între Râmnicu Sărat şi limita judeţului Brăila cu Buzău (vizibilitate sub 50 de metri), DN 2 (Urziceni – Buzău), DN 23B (Măicăneşti – Ciorăşti), DN 2B (Spătaru – Buzău), DN 2C (Costeşti – limita judeţului Ialomiţa cu Buzău), DN 2N (Bogza – Dumbrăveni), DN 41, km 7+000 – km 22+000, între Chirnogi şi Căscioarele, DN 2N, km 8+000 – km 17+000, între localităţile Bogza şi Dumbrăveni (vizibilitate sub 50 de metri).

DJ 226 Năvodari – Mihai Viteazu, din judeţul Constanţa, a fost închis de la ora 13:30, din cauza depunerilor de zăpadă şi a viscolului. Mai multe autovehicule au rămas blocate pe acest drum judeţean.

Trei curse aeriene anulate

Trei curse aeriene, spre Istanbul, Moscova şi Milano, care trebuiau să decoleze duminică de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, au fost anulate din cauza ninsorii abundente şi a viscolului, cu rafale de vânt de peste 75 de kilometri/oră, care transportă zăpada pe sol, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de ninsoare abundentă şi viscol. Unele curse aeriene pot înregistra întârzieri la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor şi de operaţiunile de handling la sol îngreunate de vreme, punctual unele întârzieri ajungând la două ore.

Peste 6.000 de poliţişti, pompieri şi jandarmi intervin în forţă

Peste 6.000 de poliţişti, pompieri şi jandarmi intervin la această oră în judeţele afectate de fenomenele meteorologice periculoase, dar în prezent nu există situaţii critice din punctul de vedere al siguranţei cetăţenilor, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). „La nivelul Centrului Operaţional de Comandă al MAI, începând cu ora 6,00, se fac evaluări din 3 în 3 ore referitor la misiunile specifice MAI privind intervenţiile pentru ajutorarea populaţiei. În urmă cu puţin timp s-a încheiat o astfel de şedinţă operativă condusă de ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, la aceasta participând secretarul de stat Raed Arafat şi secretarul de stat, chestor general Ioan Buda, precum şi şefii structurilor operative cu atribuţii în gestionarea intervenţiilor”, precizează comunicatul MAI.

349 de utilaje acţionează pentru deszăpezirea Capitalei

Un număr de 349 de utilaje intervin pentru deszăpezire în Capitală, a anunţat Biroul de presă al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). Dintre cele 349 de utilaje, în sectorul 1 acţionează 70, în sectorul 2 – 82, în sectorul 3 – 56, în sectorul 4 – 42, în sectorul 5 – 39, iar în sectorul 6 – 60 de utilaje.

487 de persoane fără adăpost sunt cazate în cele două centre al municipalităţii din zona Berceni, respectiv zona Theodor Pallady. Nouă oameni ai străzii au fost ridicaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică şi conduşi către adăposturi.

Cursuri suspendate luni

Inspectoratele şcolare din Bucureşti, Ilfov, Ialomiţa şi Călăraşi au anunţat, până în prezent, că şcolile şi grădiniţele vor avea cursurile suspendate luni, a declarat ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.

Ministerul Educaţiei precizează că hotărârea privind susţinerea ori suspendarea cursurilor trebuie să ţină cont de evoluţia vremii şi de siguranţa elevilor şi a profesorilor, precum şi de asigurarea condiţiilor proprii desfăşurării orelor de curs.

39 de trenuri anulate

Un număr de 39 de trenuri de călători au fost anulate pe relaţiile din sud-estul ţării unde ninge abundent şi rafalele de vânt ating viteza de 80 kilometri/oră, informează duminică CFR SA.

Trenurile au fost anulate pe următoarele relaţii: Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Obor – Constanţa, Constanţa – Mangalia, Constanţa – Ţăndărei, Ţăndărei – Feteşti, Tulcea – Medgidia şi Bucureşti Nord – Târgovişte.

Pe segmentele de cale ferată Bucureşti – Lehliu, Urziceni – Slobozia şi Videle – Giurgiu acţionează plugurile pentru deszăpezire, iar personalul feroviar intervine constant pentru curăţarea liniilor şi a componentelor de cale ferată, la intrarea şi ieşirea din gări.

Pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcţionale şi actualizate permanent camerele webwww.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/2273-camere-web din gările Bucureşti Nord, Braşov, Craiova şi Timişoara care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor, precum şi programul trenul meu www.cfr.ro/index.php/cauta-tren care oferă informaţii în timp real cu privire la localizarea trenurilor înscrise în circulaţie.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.