Marele actor Radu Beligan, în vârstă de 97 de ani, a murit miercuri, 20 iulie, în jurul orei 13,00, la Spitalul Elias, a declarat directorul medical al unităţii sanitare, Daniela Safta.
S-a născut la 14 decembrie 1918, la Galbeni, în apropiere de oraşul Roman. „Eu m-am născut într-o familie modestă, cu patru copii. Tatăl meu, un actor cu mai puţin noroc decât mine, şi-a încheiat prematur viaţa teatrală în urma unui diferend avut cu Mihail Sadoveanu. Mama avea o voce frumoasă, era grecoaică, venea din ţara care a inventat teatrul. (…) Era casnică, ţinea din toate punctele de vedere casa singură, până şi hainele de pe noi erau croite şi cusute de ea. În plus, ştiind foarte bine limba franceză ne-a învăţat şi pe noi. Eu am fost favorizat pentru că şi-au dat seama că îmi place cartea. Părinţii mei au investit tot ce puteau, ca să ajung undeva departe.(…) Sunt un băiat plecat de la ţară. Mergeam cu vaca, cu picioarele goale. Imaginaţi-vă că băiatul acesta a luat masa cu Regina Angliei!”, povestea Radu Beligan într-un interviu.
În perioada 1937-1938 a studiat Dreptul şi Filozofia, folosind bursa oferită de facultate pentru a-şi plăti taxele la Conservator, dar şi Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, unde a avut-o profesoară pe Lucia Sturdza Bulandra.
Debutul pe scenă a avut loc în „Crimă şi pedeapsă”, după Dostoievski.
În primii ani ai carierei de actor a jucat la Teatrul „Regina Maria” (1937-1938), la „Uranus” (1938-1939), la Teatrul din Sărindar, la Grădina „C.A. Rosetti”, la Teatrul „Tudor Muşatescu”, la Majestic, la Savoy, la Teatrul „Comedia”, la Municipal. La sfârşitul anilor ’40, a existat chiar şi Compania „Radu Beligan”.
La Teatrul Naţional din Bucureşti a venit pentru prima dată în 1945.
În 1961 a înfiinţat Teatrul de Comedie, fiind directorul acestuia timp de opt ani (1961-1969). La 5 ianuarie 1961 a fost prezentat publicului primul spectacol al acestui teatru – „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, cu Radu Beligan în rolul principal.
Din 1969 până în 1990, Radu Beligan a fost directorul Teatrului Naţional Bucureşti.
A realizat peste 80 de roluri în teatru şi 30 în filme. A avut o activitate bogată şi la radio şi la televiziune.
Primul său rol în film a fost Rică Venturiano din „O noapte furtunoasă”, în regia lui Jean Georgescu (1943), iar ultimul în „După-amiaza unui torţionar”, în regia lui Lucian Pintilie (2001).
A întruchipat roluri mari în unele dintre cele mai dificile partituri din dramaturgia română şi universală, de la Romeo la Richard al III-lea sau Robespierre, în piese semnate de Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mircea Ştefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Mirodan, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici, Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionesco, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt, Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco.
A regizat „Egoistul” de Jean Anouilh, „De partea cui eşti?” de Ronald Harwood, „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, „Poveste din Irkutsk” de Aleksei Arbuzov, „Sălbaticii” de Serghei Mihailovici Mihalkov, „Doctor fără voie” de Moliere (co-regie cu Sică Alexandrescu), „Străini în noapte” de Eric Assous.
Cartea sa de vizită este impresionantă la capitolul premii şi distincţii: Artist Emerit (1953), Artist al Poporului (1962), Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967), Premiul Academiei „Le Muse” din Florenţa (1980), Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte „George Enescu” din Iaşi (1994), Premiul Galei UNITER – Trofeul Dionysos (1995-1996), Premiul Academiei Române (1997), Prix 14 Juillet al Ministerului de Externe al Franţei (1998), Trofeul Eugene Ionesco (1999), Premiul Revistei „Flacăra” (2000), Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naţionale de Teatru (2002), Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (2003), Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan, Ordinul Serviciul Credincios „Mare Ofiţer” (2004).
La 5 aprilie 2002, preşedintele Franţei, Jacques Chirac, a semnat Decretul prin care Radu Beligan era numit în grad de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare franceze, fiind primul actor român căruia i s-a acordat această prestigioasă distincţie.
A fost profesor la Institutul de Teatru şi Film (1950-1965), co-preşedinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaţionale de Teatru şi Muzică organizate de UNESCO (1971-1978), preşedinte activ (1971) şi apoi preşedinte de onoare pe viaţă (1977) al Institutului Internaţional de Teatru, membru al Cartelului Internaţional de Teatru (1967), membru în Consiliul Superior al Teatrului Naţiunilor, sub preşedinţia lui Pierre Moinet, membru al Academiei „Le Muse” din Florenţa, semnatar al Apelului Artiştilor pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Helsinki (1985), membru de Onoare al Academiei Române, drept recunoaştere a activităţii în domeniul artei (2004), Societar de onoare al Teatrului National „I.L.Caragiale”’.
A scris celebrele eseuri „Pretexte şi subtexte” (1968), „Luni, Marţi, Miercuri…” (1978), „Note de insomniac” (2001), dar a avut şi nenumărate traduceri şi adaptări din dramaturgia franceză, engleză şi italiană.
În 2011 a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor.
Tot în 2011 a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, din partea Guinness World Records.
La 28 octombrie 2014 a avut loc premiera spectacolului „Leul deşertului”, de Mona Radu, care i-a adus pentru prima oară pe aceeaşi scenă pe maestrul Radu Beligan şi pe actriţa Maia Morgenstern. Regia spectacolului a fost semnată tot de Radu Beligan…