Poetul Emil Brumaru a murit, sâmbătă seara, la vârsta de 80 de ani, a anunţat, pe blogul său, scriitorul Liviu Antonesei.
„În noaptea asta, cu puţin înainte de miezul nopţii, poetul Emil Brumaru s-a retras în rezervaţia de îngeri.
E greu să scriu, am amintiri cu el de peste 45 de ani.
Pe la jumătatea anilor 70, când se năştea şi în mine un fel poet, dintre poeţii ieşeni ai vremii, îmi plăceau cel mai mult cei cinci din generaţia numită 70 – Petru Aruştei, Dan Laurenţiu, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Emil Brumaru.
I-am scris în ordinea în care ne-au părăsit, m-au părăsit. M-am bucurat de apropierea lor, am scris despre ei, i-am iubit mult, îi iubesc şi acum.
Emil împlinise de curând 80 de ani şi era într-o formă de invidiat, cel puţin aşa mi se părea mie. Joi seara, a făcut un ACV, a fost internat la spital şi supus terapiei intensive, în după-amiaza de azi, îşi revenise, a spus poezii asistentelor, a mâncat, a glumit.
După câteva ore, a venit vestea că a avut două stopuri cardiace şi a intrat în comă. Am sperat totuşi într-un miracol. Nu s-a petrecut. La 23, 35 a plecat”, a scris Antonesei sâmbătă seara.
Emil Brumaru s-a născut la 1 ianuarie 1939, în comuna Bahmutea, judeţul Tighina, în prezent în Republica Moldova.
După ce a absolvit Facultatea de Medicină din Iaşi (1963), a profesat ca medic la Dolhasca, între anii 1963 şi 1975, după care s-a dedicat în exclusivitate scrisului.
A fost corector, redactor şi redactor-şef adjunct la revista „Convorbiri literare” din Iaşi (1983-1995). A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, din 1972, conform Dicţionarului General al Literaturii Române (Ed. Univers Enciclopedic, 2004).
După debutul cu poezii în revista „Luceafărul” (1966), a publicat primele plachete de versuri în volum: „Versuri” şi „Detectivul Arthur” (1970), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut. A colaborat la mai multe reviste literare: „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Tribuna”, „Cronica”, „Echinox”, „România literară”, unde a susţinut, din 1992, rubrica permanentă „Cerşetorul de cafea”.
Printre volumele de versuri pe care le-a publicat se numără: „Julien Ospitalierul” (1974), „Cântece naïve” (1976), „Adio, Robinson Crusoe” (1978), „Ruina unui samovar” (1983), „Opera poetică” (2 vol., 2003, 3 vol., 2006), antologie de autor, „Fluturii din pandişpan” (2003), „Cerşetorul de cafea” (2004), „Submarinul erotic” (2005), „Infernala comedie” (2005), „Dumnezeu se uită la noi cu binoclul” (2006), „O brumă de paiete şi confetti” (2007), volum de colecţie semnat împreună cu Şerban Foarţă, „Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei…” (2008), „Opere I. Julien Ospitalierul” (2009), „Opere II. Submarinul erotic” (2009), „Rezervaţia de îngeri” (2013) şi „Amintiri din ra” (2016).
A făcut parte din „grupul oniric”, alături de Leonid Dimov, Dumitru Ţepeneag, Vintilă Ivănceanu, conform Dicţionarului General al Literaturii Române (Ed. Univers Enciclopedic, 2004).
Printre distincţiile pe care le-a primit de-a lungul carierei, menţionăm: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut (1970), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie (1983), Premiul Inspectoratului de Cultură şi Culte, Călăraşi (1998), Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (2002), Premiul de Excelenţă la ediţia a XXVI-a a Festivalului „George Bacovia” (2005, pentru întreaga activitate scriitoricească), Premiul Fundaţiei „Flacăra” pentru Literatură (2005), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (2015), Premiul Naţional pentru Poezie „Lucian Blaga” (2018).