Declarațiile primarului Mihai Chirica despre moartea lui Liviu Dragnea au stârnit reacții virulente la adresa edilului Iașiului.
Radu Tudor, realizatorul emisiunii „Punctul de întâlnire”, de la Antena 3, a declarat, de exemplu, marți, 16 octombrie, făcând referire la declarațiile primarului din Iași, că „Mihai Chirica este eligibil pentru Socola”!
La rândul său, Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD, a avut, la rândul său, o declarație acidă la adresa delirului verbal al lui Mihai Chirica. „Să spui că vei face un foc de artificii la moartea unui om politic și să spui în spațiul public, trebuie să fii cu probleme serioase. Are nevoie de cineva, să se consulte cu cineva de urgență. Nu poți să vii în spațiul public cu așa ceva. Nu poți decât dacă ai depășit orice graniță a bunului simț și a ceea ce înseamnă respectul pentru oamenii care te aud. Niciodată nu a făcut o consultare cu cetățenii. În afară de cluburi și discoteci, nu face nimic. A venit Ponta acolo, au venit și niște băieți cu ochi albaștri și a decis și Chirica să iasă cu ceva să le atragă atenția. Pentru noi, de la București este de râs, dar pentru locuitorii Iașiului este trist, este de plâns, când vad ce primar au”, a declarat Codrin Ștefănescu.
Într-o înregistrare care a fost difuzată de presa locală, Mihai Chirica a fost înregistrat spunând, printre altele: „Vom fi aici și după ce moare Dragnea și toate lichelele pe care le-a lăsat peste tot în România. Ne vom continua misiunea pentru ieșeni. Iar la înmormântarea oricăruia dintre ei, din banii mei, voi face un mic foc de artificii autorizat, și mă voi ține de cuvânt“.