Schimbarea la față. Superstiții și tradiții

Schimbarea la față. Superstiții și tradiții

În fiecare an, Schimbarea la Față a Domnului e prăznuită în 6 august.

Schimbarea la Față a Domnului amintește creștinilor de minunea care a avut loc pe muntele Tabor. Acolo, Iisus Hristos și-a descoperit dumnezeirea. Evanghelistul Matei descrie întâmplarea: „Și a strălucit fața Lui ca Soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”.

Sărbătoarea Schimbării la Față datează încă de la începutul secolului al patrulea, când Sfânta Împărăteasă Elena a ctitorit o biserică pe Muntele Tabor. Se obișnuiește ca în această zi să fie pomeniți toți cei adormiți. În unele zone, este obiceiul de a aduce struguri la biserică, urmând să fie împărțiți credincioșilor.

În popor, sărbătoarea reprezintă începutul toamnei, fiind cunoscută sub denumirea de Obrejenia.

Superstiția spune că persoanele care nu celebrează Schimbarea la Față vor fi uscate și gălbejite. Cei care spală haine în această zi, se spune că vor fi năpădiți de păduchi și de ploșnițe. Se crede că fetelor care se spală pe cap nu le mai crește părul. O superstiție mai macabră spune că oamenii care nu-și văd umbra capului la răsăritul soarelui vor muri până la sfârșitul anului.

În această zi, nu e bine să te cerți cu alți oameni, pentru că așa veți rămâne tot anul. Oamenii care se roagă să scape de vreo patimă, se vor vindeca.

Femeile însărcinate care țin post, se vor bucura de o naștere ușoară și de copil sănătos.

În această zi, e și dezlegare la pește.

Se mai spune că dacă este însorit și plăcut, va fi recoltă bogată. Dacă plouă în această zi, toamna va fi mohorâtă.

În popor, se mai spune că cei care pleacă în călătorie, se vor rătăci la întoarcere. Pe lângă dezlegare la pește, se face și dezlegare la vin și untdelemn.

În mediul rural, gospodinele duc primele roade ale viilor la biserică pentru a fi sfințite și binecuvântate.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.