Se preconizează reducerea numărului de poliţişti locali la Bacău

Se preconizează reducerea numărului de poliţişti locali la Bacău

Într-un comunicat transmis recent, PSD Bacău susţine reducerea cu 50% a schemei de personal a Poliţiei Locale.

Conform Raportului de activitate pe anul trecut, la 31 decembrie 2018, Poliția Locală înregistra un buget de subvenții aprobate de Consiliul Local Bacău în suma de 12,1 milioane lei, din care peste 10 milioane (2,25 milioane euro) au fost cheltuieli cu personalul. Acestea au crescut, în 2018, cu peste 23 % față de anul precedent (2017), creștere de aproximativ două milioane lei doar pe palierul cheltuielilor de personal, la 173 de lucrători încadrați.

„Apreciem că diminuarea schemei de personal coroborată cu eficientizarea activității Poliției Locale, în respect față de contribuabilii băcăuani, va conduce la economii semnificative la bugetul local (peste un milion de euro), bani care pot finanța crearea de noi locuri la creșă sau modernizarea și dotarea claselor din școli”, anunță PSD Bacău.

În ceea ce privește situația cumulului pensiei cu salariul, înregistrat în cazul mai multor lucrători cu funcții de conducere în Poliția Locală, organizația municipală PSD Bacău militează pentru „decuplarea” pensionarilor de la orice alte venituri publice și organizarea, în regim de urgență, a unor concursuri transparente, în care să primeze competențele și pregătirea candidaților, nu „cumetriile și tovărășiile”, așa cum se întâmplă cu actualul șef al Poliției Locale, care e cumătrul primarului Necula, se mai arată în comunicat.

„Reiterăm, pe această cale, apelul ca proiectul nostru privind desființarea structurii paralele de informatori voluntari din Poliția Locală să fie urgent pus în dezbaterea Consiliului Local. Considerăm că transparentizarea activității Poliției Locale și eficientizarea acesteia, inclusiv prin eficientizarea cheltuielilor de personal, se impun mai mult ca oricând, în condițiile unui buget local tot mai restrâns, care trebuie să susțină funcționarea serviciilor publice de interes local”, solicită PSD Bacău.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.