Se va extinde secţia de Neonatologie de la Maternitatea „Cuza Vodă“

Se va extinde secţia de Neonatologie de la Maternitatea „Cuza Vodă“

Conducerea Maternităţii „Cuza Vodă“ Iaşi urmează să depună la Ministerul Sănătăţii un memoriu justificativ privind extinderea Secţiei de Neonatologie II. De asemenea se dorește crearea a trei secţii de obstetrică-ginecologie, faţă de cele cinci câte sunt în prezent.

Conducerea unității medicale vrea să aloce mai mult spațiu pentru nou-născuţii prematuri, fiind aşteptat ca din luna octombrie să înceapă lucrările efective. Motivul principal este creşterea adresabilităţii către această secţie, aspect care s-a observat în ultimii ani.

În cadrul maternităţii există două secţii pentru nou-născuţi, una de 80 de paturi unde sunt copiii născuţi la termen, care nu prespun îngrijiri speciale, şi încă o secţie de neonatologie cu 65 de paturi, dintre care 25 sunt pentru terapie intensivă neonatală şi 40 pentru prematuri care necesită o monitorizare specială.

Managerul Maternităţii „Cuza Vodă“ Iaşi, Robert Dâncă, susține că se doreşte o eficientizare a activităţii medicale, atât din punct de vedere administrativ, cât şi medical.

„Ne dorim eficientizarea indicatorilor spitalului prin reducerea duratei de spitalizare şi a ratei de utilizare a paturilor, precum şi monitorizarea şi reducerea costurilor la nivelul spitalului. Modificărilor vor fi benefice atât din punct de vedere administrativ, cât şi din punct de vedere medical. Ne dorim o monitorizare a activităţii medicale şi automat creşterea calităţii serviciilor. Prin restructurarea personalului se va realiza și o diminuare a costurilor“, a spus Robert Dâncă.

În momentul actual, există trei secţii de obstetrică, cu 55, 45 şi 50 de paturi şi alte două de ginecologie cu 35, respectiv 25 de paturi.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.