Seara valorilor devine locul de rugăciune al primarului

Seara valorilor devine locul de rugăciune al primarului

Primarul Mihai Chirica face ce face şi reuşeşte să transforme orice eveniment pe care pune mâna într-o penibilitate greu de înţeles. De data aceasta a reuşit să transforme „Seara valorilor”, un eveniment care-şi propune să premieze cele mai importante personalităţi din anumite domenii, într-o manifestare pseudo culturalo-religioasă.

Citeşte şi Mihai Chirica a definitivat lista „meritocraților” pentru parlamentare

În cadrul unei conferinţe de presă, Chirica a prezentat desfăşurătorul evenimentului. Astfel, programul „Serii Valorilor” va începe prin intonarea imnului de stat de către Corul Filarmonicii de Stat Moldova, după care va avea loc troparul Sfintei Cuvioase Parascheva, intonat de Corul Academic Byzantion.

Domnule primar, am înţeles că sunteţi un om foarte ocupat, mai ales cu depunerea plângerilor pe la DNA, şi că nu aveţi timp să ajungeţi la biserică, dar cu cei câteva sute de invitaţi îmbrăcaţi la patru ace care vor trebui să asiste la slujbă în sala mare a Teatrului Naţional, ce aveţi?! După ce va plictisi audienţa cu discursul său, Mihai Chirica va semna acordul de înfrăţire cu oraşul Unghieni.

Colac peste pupăză, prezentatorii marelui eveniment vor fi actriţa Alexandra Velniciuc şi Mircea Radu. Aproape am şi uitat, în timpul rămas vor fi decernate şi premiile, urmând ca seara să se încheie cu un moment artistic.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.