Întrunit în ședință extraordinară pe data de 11 aprilie 2017, Consiliul Local al Municipiului Iași a votat Orgnigrama și Statutul de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Iași (HCL 133). Din 27 de consilieri, au fost prezenți 23. 16 au votat „pentru” și 7 „împotrivă”!
Conform acestei hotărâri, au apărut birouri noi, iar unele direcții au fost divizate. Însă, din organigramă lipsește o Direcție extrem de importantă: cea de CREȘE. Nimeni nu a observat acest lucru (vezi organigrama AICI).
Gafa (atât a celor care au întocmit organigrama, cât și a celor care au votat) poate avea repercusiuni dintre cele mai grave asupra Iașiului. Concret, Primăria Iași a reușit să obțină prin PNDL 2 finanțarea a două proiecte – „Modernizare și dotare Creșa nr. 10” (1.782.340 lei) și „Modernizare, extindere și dotare Creșa 1” (2.419.592 lei) – însă nu poate lua acești bani dintr-un motiv simplu: Direcția de Creșe nu există!!! Cu alte cuvinte, nu poți lua bani pentru ceva ce nu există.
Toată lumea (în frunte cu #rezist Mihai Chirica) a stat însă liniștită, deoarece s-a crezut că aceste creșe buclucașe pot fi trecute la categoria preșcolari. Numai că, din nefericire, șefii Primăriei nu au aflat că în cazul creșelor vorbim despre „antepreșcolari”!
Cu alte cuvinte, cele 4 milioane care ar fi trebuit să ajungă la Iași pentru două creșe se vor duce în altă parte din cauza unor angajați neglijenți și a unui primar preocupat mai mult de felul cum arată decât de destinele acestui furmos și vechi oraș!