După ce a primit numeroase critici pentru avizarea lucrărilor de termoficare de la rondul din Podu Roș din luna septembrie, primarul Mihai Chirica a inspectat ieri șantierul și a stabilit un grafic al lucrărilor.
„Lucrarea dintre capetele Șoselei Naționale și bulevardului Țuțora a fost împărțită în patru tronsoane.
Până marți, 4 septembrie, constructorul s-a angajat că va face lucrări subterane, fără șanț deschis, între capătul Șoselei Naționale și rond.
De miercuri, 5 septembrie, până vineri, 7 septembrie, se va lucra cu săpătură deschisă, în rond paralel cu liniile de tramvai, fără a afecta circulația tramvaielor.
De sâmbătă, 8 septembrie, până sâmbătă, 15 septembrie, se va lucra tot subteran în rond, perpendicular pe liniile de tramvai, și pe stradă, spre capătul bulevardului Țuțora.
În fine, de duminică, 16 septembrie, până marți, 25 septembrie, se va lucra cu șanț deschis pe bulevardul Țuțora.
Aceste din urmă lucrări vor afecta prima bandă la ieșirea din rond spre bulevardul Țuțora și trotuarul din zona sucursalei BRD”, spun reprezentanții primăriei ieșene.
Chirica susține că lucrările nu au putut fi făcute mai devreme întrucât în prealabil a trebuit să fie puse sub presiune conductele recent înlocuite de pe Splai Bahlui – Mal Stâng, astfel încât să se poată asigura furnizarea agentului termic către populație și o serie de instituții, în special spitale, și în perioada verii.