Şova a scăpat de arestul la domiciliu… definitiv!

Şova a scăpat de arestul la domiciliu… definitiv!

Luni, 8 februarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul senatorului Dan Şova, trimis recent în judecată în dosarul CET Govora.

Decizia a fost luată de un complet de divergenţă, format din trei judecători, după ce, săptămâna trecută, doi magistraţi nu au căzut de acord asupra măsurii preventive ce trebuie aplicată în cazul lui Dan Şova. Cel de-al treilea judecător intrat în completul de divergenţă a înclinat balanţa în favoarea judecării lui Dan Şova în libertate sub control judiciar.

Pe durata celor 60 de zile de control judiciar, Şova trebuie să respecte mai multe obligaţii printre care: să se prezinte în instanţă ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliţie în raza căruia locuieşte, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau de câte ori este chemat; să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; să nu comunice în mod direct sau indirect, pe orice cale, cu inculpatul Mihai Bălan, precum şi cu martorii din cauză: Veronica Cristina Voinescu, Teodor Voinescu, Simona Ciuru, Alin Aurel Niculae Brîncuşi, Ileana Cristina Dinţică, Radu ştefan Cernov, Denise Bălan, Rada Dumitru, Neghină Ion Pădureţu, Radu Iulian ţenea, Constantin Lepădat, Carmen Manuela Alexandrescu, Petre Grigore, Ilinca Daniel, Doru Constantin, Ion Găzaru şi Cristian Rizea.

Dan Şova a fost eliberat din arest preventiv pe 22 ianuarie şi plasat în arest la domiciliu, iar pe 26 ianuarie a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă în legătură cu un contract de asistenţă juridică de la CET Govora.

În dosar, a fost deferit justiţiei Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, la data faptelor, pentru abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale).

Citeşte şi  Sistemul îşi bate joc în continuare de Dragnea. PSD este cu un pas în groapă!

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.