Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat ieri că Spitalul Regional de Urgențe de la Iași va fi construit, cel mai probabil, după 2021.
Pintea a menționat că studiul de fezabilitate pentru spitalul regional Iași este predat Ministerului Sănătății, dar că nu se poate construi un spital care cosyă 400 de milioane de euro, iar alocarea de fonduri europene în actualul exercițiu financiar să fie de 50 de milioane de euro.
„Se vor construi aceste spitale, indiferent de polemica din jurul lor. Nu la termenele pe care consultanții BEI le-au stabilit inițial, dar se vor construi”, a ținut să sublinieze Sorina Pintea.
Ministrul Sănătății susține că, cu cât se fac mai târziu, spitalele regionale vor fi mai ieftine. Spitalul regional de la Iași ar urma să fie construit după anul 2021, însă cu un procent mai mare de co-finanțare din fonduri europene, România solicitând o majorare a procentului de co-finanțare din bani europeni, în exercițiul financiar 2021-2027, de la 50% la 85%.