Sprijin pentru meșteșugarii ieșeni

Sprijin pentru meșteșugarii ieșeni

Meșteșugarii ieșeni care vor să participe la Târgul Național pentru Artizanat și Mestesuguri 2017 cu ajutorul banilor oferiți de stat în cadrul programului destinat acestui sector, al meșteșugarilor, pot depune proiecte pentru obținerea ajutorului.

Sesiunea de depunere a proiectelor a fost lansată pe 6 noiembrie, iar cererile de finanțare pot fi depuse în cadrul aplicației disponibile pe site-ul Agenției pentru Implementarea Programelor și Proiectelor pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii (AIPPIMM).

Suma maximă acordată unui beneficiar pentru transport, incluzând și transportul bunurilor, nu va depăși 2.000 lei pentru târg, iar eventualele diferențe vor fi suportate integral de către beneficiar. În cazul în care beneficiarul se deplasează cu autoturismul personal va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 de kilometri parcurși. Cheltuielile privind transportul vor fi decontate în baza documentelor justificative pe care beneficiarul trebuie să le depună în cel mult zece zile lucrptoare de la închiderea târgului, personal sau prin curier la OTIMMC Iași.

Măsurile de încurajare a acestor activități fac parte dintr-o schemă de finanțare publică, fondurile fiind puse la dispoziția solicitanților, asigurând finanțarea unui număr de cel puțin 150 de meșteșugari. Programul urmareste organizarea Târgului din acest an pe durata a trei zile, precum si sustinerea micilor mestesugari în promovarea produselor prin facilitarea participarii la acest eveniment.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.