Starea drumurilor din judeţ

Starea drumurilor din judeţ

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi şi conducerea Direcţiei Judeţene a Drumurilor şi Podurilor Iaşi (DJDP) au verificat modul în care echipele de deszăpezire au intervenit pe drumurile judeţene.

Din primele concluzii rezultă că în zonele Paşcani, Hârlău, Vlădeni şi Ţigănaşi, operatorul care realizează intervenţiile de deszăpezire a fost prompt şi a asigurat în mod eficient curăţarea drumurilor. Nu aceleaşi lucru se poate spune, însă, de operatorul care acţionează în zonele Tomeşti şi Prisăcani. Astfel, pe DJ 249E Tomeşti – Ţuţora şi 249A Ţuţora – Moreni – Prisăcani suprafaţa carosabilă era încă acoperită de zăpadă şi nu erau urme de împrăştiere de material antiderapant (nisip sau sare).

Cu siguranţă intervenţiile pentru deszăpezire au fost mai eficiente după al doilea val de precipitaţii, dar nu sunt pe deplin mulţumit de modul în care toţi operatorii din cadrul asocierii îşi fac treaba. Comparativ cu prima perioadă în care am avut cod galben de ninsoare în judeţ, acum nu am mai înregistrat drumuri judeţene închise sau pe care s-a circulat cu restricţii. Am transmis directorului de la DJDP să atenţioneze în scris operatorul din acea zonă”, spune Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Verificările pe teren vor continua şi în zilele următoare.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.