START „Biblioteca de vacanță”

START „Biblioteca de vacanță”

Copiii între 3 și 4 ani sunt așteptați și în această vară la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași pentru a-și petrece timpul liber participând la activitățile organizate de Secția de Împrumut pentru Copii (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10, Galeriile Comerciale, mezanin), în cadrul ediției 2017 a programului „Biblioteca de vacanță”.

Programul, care se va desfășura pe tot parcursul lunilor iulie și august 2017, a devenit o componentă de tradiție a manifestărilor propuse an de an de bibliotecă și a cunoscut un succes deosebit în anii anteriori, reușind ca, prin multitudinea și varietatea activităților pe care le-a oferit, să satisfacă așteptările tuturor participanților. Așadar, de luni până vineri, pe lângă lecturarea bibliografiei obligatorii pentru școală vă propunem:

Atelierul de creație desen și grafică „Artă de vacanță” pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 11 ani, în care vor deprinde meșteșugul ilustrării unei cărți, cum altfel decât citind poveștile preferate. Atelierele au loc de două ori pe săptămână, în fiecare zi de luni, în intervalul orar 11.00 – 13.00 (grupa I) și joia, în intervalul orar 10.00 – 12.00 (grupa de vârstă și sunt coordonate de două voluntare, Bianca Irimia și Sabina Drinceanu, absolvente ale Universității de Arte „George Enescu” Iași. La final, lucrările participanților vor fi legate într-un album. Înscrierile se fac pe baza permisului de intrare, direct la sediul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași sau prin telefon, la numărul 0332110044.

Atelierul experimental de combinații chimice simple „Profesorul Trăsnit” oferă timp de o oră, în fiecare marți, de la 11.00, bucurie și voie bună copiilor, dar și zâmbet pe chipul părinților prezenți. Se cântă, se dansează, se fac experimente simple și haioase, dar spectaculoase cu apă, zăpadă și lichide colorate. Dacă totuși nu v-am convins, aflați că rolul Profesorului Trăsnit este „jucat” de actorul Bogdan Matei.

Clubul de teatru cu marionete „Pinocchio la Bibliotecă” se desfășoară în ziua de miercuri, între orele 9.00 și 11.00. Inițierea în arta mânuirii păpușilor și a confecționării măștilor o face același actor Bogdan Matei.

Clubul de lectură cu voce tare „Book-uria lecturii” are loc în fiecare miercuri, între orele 11.00 și 13.00. Poate participa oricine, vârsta nu este un inconvenient. Cu același interes sunt așteptați să participe părinții și bunicii, care vor învăța cum să citească copiilor, astfel încât să le capteze atenția în timpul lecturii. Vor intra în pielea personajelor din cărțile citite, actorii Școlii de Teatru „ProfessArt” din Iași, coordonați de Luiza Cupceac.

Și nu în ultimul rând, vineri de vineri, de la 11.00 la 13.00, vă așteptăm la vizionări de desene animate și filme pentru copii, mai simplu „Povești din cărți și filme de povești”.

Participarea la toate activitățile enumerate este GRATUITĂ!

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.