Sucevean găsit în casă cu gâtul tăiat

Sucevean găsit în casă cu gâtul tăiat

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Șerbăuți, a fost găsit în casă cu gâtul tăiat. Descoperirea macabră a fost făcută chiar de sora lui, care l-a găsit pe acesta într-o baltă de sânge.

Duminică, în jurul orei 21.45, femeia s-a deplasat la locuința fratelui său, aflată în spatele casei mamei lor, moment în care a văzut că nu poate intra în casă deoarece ușa de acces era încuiată din interior.

Pe geamul locuinței, aceasta a observat că fratele său era culcat la podea, motiv pentru care a forțat ușa de acces, a pătruns în casă unde l-a găsit pe bărbat decedat. El prezenta o plagă tăiată la nivelul gâtului, de mari dimensiuni. Femeia a sunat imediat la 112.

La fața locului au ajuns polițiștii dar și un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Siret. Cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru bărbat, fiind constatat decesul.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști pe marginea patului a fost identificat un cutter cu lama deschisă. În cameră, pe pat precum și pe peretele din partea dreaptă a ușii de acces și în zona cadavrului se află o mare cantitate de sânge.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.