Sucevean găsit mort într-o fosă septică

Sucevean găsit mort într-o fosă septică

Un bărbat de 43 de ani, din satul Sfântul Ilie, comuna suceveană Șcheia, și-a găsit sfârșitul într-o fosă septică. Un vecin a fost cel care a făcut descoperirea macabră.

Soția barbatului a plecat la muncă, el rămânând singur la domiciliu pentru că, în jurul orei 10.00, urma să fie transportat de o cumnată la un laborator de analize din municipiul Suceava. Acesta era cunoscut cu probleme de sănătate.

La ora stabilită, bărbatul a fost cautat la domiciliu de către cumnata sa și pentru că acesta nu a fost de găsit, iar telefonul și protofelul lui se aflau în casă, femeia a plecat în căutarea lui. Aceasta a încercat să dea de bărbat la început singură, dar vazând că nu are succes a cerut ajutorul mai multor persoane. Un vecin a fost cel care l-a găsit pe bărbat, căzut în fosa locuinței sale și a sunat imediat la 112.

La fața locului a ajuns un echipaj de pompieri din cadrul ISU Suceava care l-a extras pe acesta din fosă. De asemenea, la fața locului a ajuns și un echipaj medical. Din păcate, însă, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru bărbat decât să-i constate decesul.

Criminaliștii au stabilit că pe suprafața corpului celui decedat nu erau urme de violență sau alte leziuni. Din verificări a rezultat că persoană decedată era cunoscută cu probleme de sănătate.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.