Peste două treimi dintre români cu vârsta de peste 15 ani (65,1%) nu consumă zilnic fructe şi legume. Acest fapt a determinat ca România să fie pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, arată un studiu publicat de Oficiul European de Statistică (Eurostat) care se bazează pe datele din 2014.
La mică distanţă de noi sunt bulgarii, mai mult de jumătate din populaţia acestei ţări (58,6%) declarând că nu consumă zilnic fructe şi legume.
Campioni în Uniunea Europeană la consumul zilnic de fructe şi legume sunt grecii (30,1% din populaţie), urmaţi de croaţi (27,5%) şi sloveni (27%).
În Uniunea Europeană, mai mult de o treime din populaţie (34,4%) nu consumă zilnic legume şi fructe, în timp ce mai puţin de 15% (14,1%) consumă cel puţin cinci porţii în fiecare zi.
Citeşte şi „9 alimente pe care le consumaţi zilnic şi care pot cauza cancer”
Ponderea celor care consumă cel puţin cinci porţii de legume şi fructe în fiecare zi este cea mai mare în Marea Britanie (33,1%) şi cea mai mică în România (3,5%).
Consumul regulat de fructe şi legume este considerat un element important al unei diete sănătoase şi echilibrate. Consumul de fructe şi legume este influenţat atât de sex, cât şi de nivelul de educaţie. În România, doar 2,7% din cei cu un nivel de educaţie scăzut consumă cel puţin cinci porţii de legume şi fructe în fiecare zi, faţă de 5,5% în cazul celor cu un nivel de educaţie ridicat.