Surpriză în Copou: Iașul a învins FCSB

Surpriză în Copou: Iașul a învins FCSB

Formația CSM Politehnca Iași s-a impus vineri seară, pe teren propriu, în fața liderului FCSB, scor 1-0 (0-0).

Victorie mare obținută de elevii lui Flavius Stoican după un meci în care jucătorii ieșeni au pus în practică o partitură care a dat peste cap planurile lui Dică, venit la Iași să ia toate cele trei puncte.

Ieșenii au început curajos meciul și nu s-au speriat de numele adversarului. Au făcut presing în terenul advers și după jumătate de oră echilibrată, Cioinac a tras bine, de la 30 de metri, puţin peste poartă. Gazdele au continuat prestația bună și la o centrare a lui Panţîru, Pedro a ratat preluarea. FCSB a încercat să riposteze prin Pintilii, care a şutat din prima, însă mingea a șters bara.

După un şut al lui Budescu, oaspeții își trec în cont o nouă ocazie, Tănase fiind blocat în momentul şutului.

Imediat după puază, Panţîru aruncă stadionul în aer, speculând o săritură greșită, pe sub minge, a lui Planic şi deschide scorul.

FCSB replică imediat, însă Budescu ratează ținta. Oaspeții au continuat să preseze, însă fără efect pe tabela de marcaj, asta și grație apărăririi exacte a ieșenilor.

Pe contră, centrarea lui Ştefănescu este blocată în ultima clipă de Planic. FCSB replică prin Gnohere, însă șutul acestuia trece puţin pe lângă.

În prelungiri, şutul lui Pintilii este respins de portarul gazdelor.

Victorie meritată pentru ieșeni care continuă să spere la intrarea în play-off.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.