Susținut la un moment dat de Liviu Dragnea, Victor Ponta îl atacă acum dur!

Susținut la un moment dat de Liviu Dragnea, Victor Ponta îl atacă acum dur!

Victor Ponta a lansat critici dure la adresa actualului șef al PSD, Liviu Dragnea, după ce a anunțat lansarea partidului ProRomânia.

„Pot să îmi dau doctoratul în cei cu mustață. Le tremură mustața când mint”, a început Victor Ponta atacurile.

„Sigur că mă deranjează sau m-a deranjat povestea cu Ponta care a trădat PSD. Campania s-a făcut cu fața mea, că dacă se făcea cu a lui Dragnea, se mai pierdeau voturi”, a mai spus Ponta.

„Eu am tot tras de PSD, și domnul Adrian Năstase, și domnul Mircea Geoană spre un partid modern. Domnul Liviu Dragnea l-a dus la cum era PDSR: o chestie populistă în care îi păcălim doar pe ai noștri, facem dușmani din alții. Acum ne luptăm cu băncile. Și Hugo Chavez s-a luptat cu băncile. (…) Haideți să vă spun un lucru care ar putea să îi supere pe suporterii domnului Dragnea: Domnul Dragnea nu se luptă cu sistemul. Domnul Dragnea, în tot, negociază pentru el. PSD e o chestie pe persoană fizică. (…) Nu mă veți vedea înapoi în PSD cât timp e domnul Dragnea. (…) Domnul Dragnea e un fel de Pablo Escobar. În lupta cu băncile e un fel de Hugo Chavez. Nu poate să își ia un model mai european?”, a conchis fostul premier.

P.S. Pe vremea când era președinte al PSD, cel care-l suținea din spate pe Victor Ponta era nimeni altul decât Liviu Dragnea! Așa că… nimic nu e întâmplător pe lumea aceasta! Mai ales în politică.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.