Burse și transportul elevilor, din banii primăriei Botoșani

Burse și transportul elevilor, din banii primăriei Botoșani

Consilierii locali au rectificat în ultima şedinţă bugetul local al municipiului Botoşani, prin reaşezarea unor sume între capitolele bugetare. Scopul rectificării a fost, printre altele, acela de a asigura trei milioane de lei, ca subvenţie pentru termoficare, dar şi sumele necesare în învăţământ, respectiv bursele şcolare. Totodată, s-au găsit bani șu pentru asigurarea transportului public […]

Venituri mai mari la CTP Iași

Venituri mai mari la CTP Iași

Consilierii locali ieșeni vor analiza miercuri, 31 octombrie, în ședință ordinară, un proiect de hotărâre de modificare a bugetului de venituri și cheltuieli a Companiei de Transport Public (CTP) Iași ca urmare a semnării noului contract de delegare a gestiunii. „Din analiza bugetului de venituri și cheltuieli rectificat comparativ cu prevederile bugetului aprobat pentru anul […]

Poate că DNA ar trebui să urmărească acest joc făcut de Mihai Chirica

Poate că DNA ar trebui să urmărească acest joc făcut de Mihai Chirica

Duminică, 28 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în faţa Primăriei Iaşi, deputatul Marius Bodea, împreună cu aleşii locali PNL, reprezentanţi ai Biroului Politic Local PNL şi ai Biroului Politic Judeţean PNL, au atras atenţia că în şedinţa de CL de miercuri primarul Chirica a introdus pe ordinea de zi un proiect de […]

Marius Bodea: „,Peste 80% din hotărârile Consiliului Local au presupus aprobări de PUZ-uri“

Marius Bodea: „,Peste 80% din hotărârile Consiliului Local au presupus aprobări de PUZ-uri“

Deputatul ieșean Marius Bodea a remarcat că dintre cele 291 de hotărâri al Consiliului Local, peste 80% au presupus aprobări de Planuri Urbanistice Zonale, modificări administrative ce ţin strict de Primărie şi înstrăinări de terenuri aflate în patrimoniul Consiliului Local. Doar 2,1% au presupus investiţii noi, 1,05% au fost proiecte dedicate educaţiei şi 0,7% s-au […]

Liberalii ieșeni se opun prelungirii PUG-ului până în 2023

Liberalii ieșeni se opun prelungirii PUG-ului până în 2023

Deputatul ieșean Marius Bodea s-a declarat împotriva prelungirii Planului Urbanistic General al municipiului Iași până în 2023 deoarece se construieşte haotic, cu autorizaţii date preferenţial samsarilor imobiliari. Liderul liberalilor ieșeni spune că acest document a fost emis „în mileniul trecut“, respectiv în 1999, şi că a mai fost prelungit o dată. „Iașul se dezvoltă haotic […]

Joaca de-a demisia lui Boișteanu din Consiliul Local

Joaca de-a demisia lui Boișteanu din Consiliul Local

Apropierea unor consilieri locali ai PSD de primarul Mihai Chirica l-a determinat pe președintele PSD Iași, Maricel Popa, să ia măsuri drastice. Astfel, în ședința de ieri, era așteptată demisia liderului de grup, Paul Boişteanu. „Mâine (vineri, n.r.) îşi va da demisia, pleacă din Consiliul Local (CL). Rămâne în PSD“, a spus preşedintele PSD Iaşi, […]

Mihai Chirica, învins în Consiliul Local în cazul a unor schimburi de terenuri

Mihai Chirica, învins în Consiliul Local în cazul a unor schimburi de terenuri

Preşedintele Biroului Politic Local al PNL Iaşi, Marius Bodea, a declarat vineri, 30 noiembrie, că este o victorie a ieșenilor în cazul celor două terenuri din centrul oraşului ce nu vor fi date „unor samsari din anturajul primarului Chirica“. „În cadrul şedinţei de CL de astăzi (n.r. – vineri), datorită liberalilor, au fost retrase proiectele […]

Consilierii locali au votat PUZ-ul pentru Spitalul Regional de Urgență

Consilierii locali au votat PUZ-ul pentru Spitalul Regional de Urgență

Consilierii locali ieșeni au aprobat miercuri, 21 martie, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Spitalul Regional de Urgență (SRU). Decizia a fost luată în unanimitate, municipalitatea ieșeană parcurgând cel mai rapid etapele de avizare a proiectului dintre cele trei orașe care au demarat astfel de proiecte, celelalte două fiind Craiova și Cluj. „Noi ne-am angajat față […]