Spatele drept, pieptul în față și… să-l atacăm pe Chirica!
Când șeful partidului nu este în Iași, Vasile Șalaru își face de cap.
Când șeful partidului nu este în Iași, Vasile Șalaru își face de cap.
Acest articol este pentru cei care nu au înţeles cum funcţionează Primăria Iaşi sub conducerea lui Mihai Chirica, dar şi pentru postacii primarului, care în aceste zile depun eforturi disperate pentru a-l „spăla” pe idolul lor.
Nici bine nu ne-am revenit din eroarea imensă făcută de primarul Iașiului Mihai Chirică (după cum însăși Comisarul european Corina Crețu îl numește) în legătură cu amplasamentul Spitalului Regional, că o nouă gafă de proporții ne-a zguduit începutul de săptămână.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași a deschis noul an universitar printr-o ceremonie spectaculoasă care a avut loc duminică, 2 octombrie în Piața Națiunii.
Așa cum bine știți, sfârșitul de săptămână a fost marcat de vizita Comisarului european Corina Crețu la Iași și de eșecul primarului Mihai Chirică.
Primarul municipiului Iaşi, pe numele lui Mihai Chirica sau Mihai Chirică (după cum îl alintă unii) are marea şansă de a intra în istorie.
Mihai Chirică (serios, a ajuns să fie mai recunoscut așa decât după adevăratul său nume) visează la cai verzi pe… străzile din Iași.
Aşadar, domnule preşedinte interimar al PSD Iaşi, daţi-ne voie să vă informăm că… habar nu aveţi ce se întâmplă în partidul pe care îl conduceţi.
Am reuşit să aflăm de ce Mihai Chirica, preşedintele interimar al PSD Iaşi, nu l-a dat afară din partid pe Cristi Stanciu.
Dragi ieșeni, ciuliți bine urechile, Mihai Chirica a anunțat cine va concerta la Iași pe 9 octombrie cu prilejul Sărbătorilor Iașiului.