Cadoul pe care Maricel.Popa.oficial i l-a făcut idolului Mihai Chirica
O surpriză a produs Popa pe data de 1 septembrie 2016, exact în ziua în care idolul său, Mihai Chirica, aniversa împlinirea unui număr de ani de viaţă!
O surpriză a produs Popa pe data de 1 septembrie 2016, exact în ziua în care idolul său, Mihai Chirica, aniversa împlinirea unui număr de ani de viaţă!
Vom prezenta o situaţie în care a fost „implicat” Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.
Tehnocratul Mihai Chirica a ajuns şef (interimar) la Organizaţia Judeţeană a PSD Iaşi.
Mare război mare între cuvântătorii celor doi care în acest moment conduc Iaşiul: Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean, şi Mihai Chirica, primarul Municipiului.
Plecat pe cai mari la Vaslui, după o săptămână în care şi-a pregătit terenul (dar nu a fost capabil să se ocupe de situaţia creată de blocul care a sărit în aer în Copou), primarul Mihai Chirica s-a întors la Iaşi pe o mârţoagă…
Există un specimen care, de când s-a născut, a avut două scopuri în viaţă: să-i linguşească pe unii şi să-i „lucreze” pe alţii.
De unde până mai ieri păreau a fi aliaţi, Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi (recunoscut pentru afinitatea faţă de fostul PC), şi subprefectul Bogdan Abalaşi au ajuns astăzi să se împiedice unul de altul…
Mihai Chirica a reuşit chiar să-şi infiltreze un spion exact în costa lui Maricel Popa.
Am putea spune că cei 4 ani de pauză de la şefia CJ Suceava i-au deschis mintea lui Gheorghe Flutur, însă, în realitate, cunoscându-i activitatea, ne dăm seama că vom avea parte de o reeditare a celebrelor oi bucovinene.
Alegerea preşedintelui şi vicepreşedinţilor de Consiliu Judeţean a lăsat, se pare, urme adânci pe faţa unor politicieni locali, lucru demonstrat de forţările acestora din ultimele zile.