Un tir care transporta struguri s-a răsturnat aseară în afara părții carosabile, la intrare în orașul Siret.
Șoferul autotrenului a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat. Lăzile din tir pline cu struguri s-au împrăștiat în afara părții carosabile.
La fața locului au intervenit pompieii militari de la Garda de Intervenție Siret, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Șoferul era conștient și a refuzat transportul la spital.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut accidentul.