Procurorii DIICOT Iași împreună cu polițiști de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) din Iași și forțe speciale de intervenție din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Iași au prins vineri, în flagrant, doi traficanți de droguri în momentul în care aceștia tocmai intrau în posesia unui colet expediat din Spania în care se aflau 3 kilograme de canabis.
Ulterior, polițiștii împreună cu jandarmii au descins la mai multe adrese din municipiul Iași, în cartierele Galata și Nicolina, în urma perchezițiilor aceștia ridicând și alte cantități de droguri.
Cantitate totală de droguri confiscate în urma acțiunii a fost de 5 kilograme de canabis, droguri de risc care erau destinate comercializării către consumatorii de droguri din municipiul Iași. Totodată, traficanților de droguri săltați le-au fost confiscate și alte bunuri, precum și importante sume de bani provenite din traficul de droguri.
Unul dintre cei doi traficanți de droguri este știut sub numele de Marius Cocoloș. El locuia într-o casă în cartierul Galata din municipiul Iași și era cunoscut de mai mult timp ca traficant de droguri, iar așa cum precizează o parte dintre vecinii acestuia, la poarta casei sale în fiecare seară, mai ales în cursul nopților, era un du-te – vino continuu de indivizi suspecți care se aprovizionau cu droguri, atât pentru ei, cât și pentru alții.
Al doilea traficant se pare că era unul mai discret, dar care se ocupa cu precădere de transportul și introducerea drogurilor în țară din Spania. Acesta se numește Ionuț Aneculaesei și locuia în cartierul Nicolina din municipiul Iași. El dispunea până la sosirea polițiștilor de la Crimă Organizată de importante sume de bani provenite din traficul internațional de droguri.