Trei ieşeni, la spital aproape îngheţaţi

Trei ieşeni, la spital aproape îngheţaţi

Trei ieşeni care au stat prea mult în frig au ajuns la spital cu hipotermie în diferite stadii. Pacienţii, cu vârste cuprinse între 60 şi 96 de ani, au fost evaluaţi, iniţial, în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“, după care au fost internaţi în secţiile clinice de specialitate.

Cea mai vârstnică pacientă, o femeie de 96 de ani, se afla încă în investigaţii în momentul scrierii acestei ştiri. Potrivit medicilor, ieşeanca cu sechele post accident vascular cerebral şi cu demenţă avea când a ajuns în UPU o temperatură corporală de 28.5 grade Celsius.

„Un alt pacient, un bărbat de 74 de ani cu hipotermie moderată, caz social, a fost dirijat către Spitalul de Pneumoftiziologie, în timp ce al treilea bolnav, un bărbat de 60 de ani cu hipotermie uşoară, traumatism cranio-cerebral şi traumatism cranio-facial, a fost trimis către Centrul C.A. Rosetti“, a arătat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.